Moara cu noroc

Ghiță, cizmar sărac, hotărăște să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, ca să câștige bani și să-și deschidă un atelier cu ucenici. Se mută acolo cu Ana, soția, cu cei doi copii și cu bătrâna, soacra. La început le merge bine: locul e umblat, iar Ghiță e harnic și cinstit. Bătrâna îi avertizează de la început că liniștea valorează mai mult decât banii.

La han apare Lică Sămădăul, șeful porcarilor din zonă și capul unei bande de tâlhari. Îi cere lui Ghiță supunere: să-i spună cine trece pe drum, cine ce face, și să tacă. Ghiță înțelege că fără învoirea lui Lică nu poate rămâne la Moara cu noroc. De aici începe alunecarea.

Ghiță începe să facă bani din tovărășia cu Lică: ține banii furați, schimbă bani falși, tace. În paralel, se schimbă: devine violent, tăcut, bănuitor, își pierde bucuria față de Ana și de copii. Își cumpără arme și câini, ca și cum ar simți primejdia. Ana observă schimbarea și rămâne singură. După jaful de la arendaș și uciderea unei femei și a unui copil, Ghiță e arestat, apoi eliberat pe cauțiune plătită chiar de Lică.

Ghiță se hotărăște să-l dea pe Lică pe mâna lui Pintea, jandarmul. Ca să-l prindă cu banii asupra lui, îl lasă pe Lică singur cu Ana, în ziua de Paști, și pleacă după Pintea. Ana, dezamăgită și umilită de bărbatul ei, i se dăruiește lui Lică. Când se întoarce și înțelege, Ghiță o ucide pe Ana.

Ghiță e ucis, la ordinul lui Lică, de Răuț. Lică dă foc hanului ca să ascundă urmele, iar când vede că Pintea îl ajunge din urmă, se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar, ca să nu cadă viu în mâinile jandarmului. Rămân în viață bătrâna și cei doi copii. Bătrâna încheie nuvela cu resemnare: „așa le-a fost dat”.

• ·La început: harnic, cinstit, bun gospodar și tată — un om care vrea o viață mai bună pentru familia lui.
• ·Slăbiciunea lui e lăcomia: nu banul îl pierde, ci faptul că nu se poate opri din a-l dori.
• ·Se degradează treptat: din om cinstit ajunge complice, apoi mincinos față de soție, apoi ucigaș.
• ·Trăsătura care îl definește e slăbiciunea de caracter: vede clar unde ajunge și nu se oprește.

„Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”

• ·Portret fizic sugestiv, făcut la prima apariție: „un om înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi”.
• ·Nu se schimbă pe parcursul nuvelei: e la fel de hotărât și de necruțător la început și la sfârșit.
• ·Stăpânește prin frică și prin cunoașterea slăbiciunilor celuilalt: îl citește pe Ghiță din prima.
• ·Are un cod al lui: preferă moartea în locul umilinței de a fi prins viu.

„Eu sunt Lică, Sămădăul... Am douăzeci și unu de ani și douăzeci și unu de sate.”

• ·La început e „tânără și frumoasă”, plină de încredere în bărbatul ei.
• ·Rămâne singură pe măsură ce Ghiță se închide în sine și îi ascunde totul.
• ·Gestul ei final nu e trădare din dorință, ci răspuns la abandon: „Tu ești om, Ghiță, iar Lică e fiară”.

„Tu ești om, Ghiță, iar Lică e fiară.”

• ·Rostește morala nuvelei încă din primul capitol și o încheie la sfârșit — rama morală a textului.
• ·Reprezintă echilibrul lumii tradiționale, pe care Ghiță îl părăsește.

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

„Moara cu noroc” e ironic și antifrastic: locul nu aduce noroc, ci nenorocire. Moara nu mai macină de mult — e o cârciumă. Numele păstrează amintirea unei rânduieli vechi peste care s-a așezat una nouă, a câștigului.

Nuvela se deschide cu vorbele bătrânei despre liniștea colibei și se închide cu resemnarea ei: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!...”. Cele două replici formează o ramă care transformă întâmplarea în pildă.

Narațiune la persoana a III-a, cu narator obiectiv, omniscient și omniprezent — specific realismului. Obiectivitatea e însă „spartă” de tehnici moderne: monolog interior, stil indirect liber, analiza gândurilor lui Ghiță. De aici caracterul psihologic al nuvelei.

Conflictul exterior (Ghiță–Lică) e doar suportul conflictului interior, adevăratul subiect: lupta dintre dorința de a rămâne om cinstit și setea de bani. Există și un conflict secundar, Ghiță–Ana, născut din tăcere și minciună.

Acțiunea se petrece între două sărbători, de la Sfântul Gheorghe la Paști — un an, cât ține arenda. Spațiul e izolat: cârciuma stă singură într-o vale, la răscruce de drumuri, între lumea satului și lumea drumului. Izolarea face posibilă degradarea.

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”

Teza morală a nuvelei, enunțată de bătrână în primul capitol. Tot ce urmează e demonstrația ei. Se folosește obligatoriu în eseul despre viziunea asupra lumii.

„Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”

Ghiță își recunoaște slăbiciunea de caracter. Citatul dovedește că nu e un om rău, ci unul slab — nuanța care face diferența la caracterizare.

„Tu ești om, Ghiță, iar Lică e fiară.”

Replica Anei arată că ea vede clar ce nu vede Ghiță. Gestul ei nu e din dorință, ci din disperare — argument pentru a nu o judeca drept personaj negativ.

„Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!...”

Finalul. Resemnarea bătrânei închide rama morală și dă întâmplării un aer de fatalitate populară.